Nezařazené

Transportul ilegal al imigranţilor nu merită riscul

Poliţia pentru imigrări efectuează în colaborare cu poliţia rutieră şi autorităţile vamale controlul autovehiculelor de transport al mărfurilor, verificând nu numai starea tehnică a acestora şi documentele obligatorii, ci şi eventualitatea transportării de imigranţi ilegali.   

În cadrul măsurilor preventive sunt desfăşurate operaţiuni de control specializate pe identificarea imigranţilor aflaţi în mod ilegal pe teritoriul Republicii Cehe, asigurarea ordinii publice şi depistarea obiectelor şi persoanelor căutate de autorităţi. Poliţiştii se concentrează în cursul acestor operaţiuni în principal asupra tranzitului ilegal al imigranţilor cu ajutorul autovehiculelor destinate transportului mărfurilor.

O astfel de operaţiune a avut loc anul acesta în februarie, când poliţiştii au depistat, folosind un aparat special, aşa-numitul Hearbeat Detector (care înregistrează bătăile inimii, semnalând astfel prezenţa persoanelor ascunse) 11 persoane de naţionalitate străină transportate ilegal într-un camion. Acestea au fost imobilizate şi transferate la staţia de poliţie pentru procedurile legale indispensabile. În cazul şoferului şi colegului acestuia a fost deschis un dosar penal cu suspiciunea de comitere a infracţiunii de organizare şi facilitare a traversării ilegale a frontierei.

Acest tip de infracţiune se pedepseşte cu până la doi ani de închisoare sau cu interzicerea desfăşurării activităţii profesionale, în anumite cazuri cu închisoare între 6 luni şi 5 ani sau cu amendă. 

Transit.TIR.cz

FREE
VIEW